Akena Kumara

Vorbind în dimineața asta cu o prietenă, am realizat ceva important ce simt să vă împărtășesc și vouă. Am întrebat-o cum a aflat ea despre Sinele ei superior și mi-a spus că mai întâi a aflat despre existența lui în școala noastră.

Astfel m-am uitat în mine să văd cum a fost pentru mine și am realizat că a fost invers. Mai întâi am comunicat cu această parte înaltă din mine, fără să știu cine sau ce este. Nici nu mă întrebasem vreodată. Știu doar că mă asista atunci când mă simțeam speriată, printr-un gând înalt de încurajare, care mă scotea de pe frecvența fricii sau îmi trimitea tot prin gânduri, soluții la diversele “probleme” pe care mi le cream sau prin cărțile și oamenii pe care îi întâlneam și îmi vorbeau.

Îmi amintesc că în ziua în care am devenit conștientă de această conexiune, eram în mașină și îmi puneam o întrebare, la care am auzit un răspuns interior venit printr-o altă voce decât cea pe care o recunoșteam ca fiind a mea, dar m-am întrebat în continuare și am primit din nou un răspuns….de data asta am tresărit și speriată am întrebat “cu cine vorbesc?” “cu Sinele tău” mi s-a răspuns !

Îmi auzeam deja îngerii și comunicam destul de clar cu ei, așa că mi-am întrebat îngerul păzitor “cu cine am vorbit?” cu Sinele tău, mi-a răspuns. Pentru că aveam încredere că nu m-ar fi mințit, m-am liniștit, dar un timp am fost destul de reticentă în a conversa cu Sinele “ce să-i spun eu și el nu știe?” mă întrebam. Apoi am acceptat și am observat cum am devenit din ce în ce mai mult acel Sine, până a avut loc dizolvarea graduală a identificării pe care o aveam cu acel EU inițial.

Realizez cât de natural este acest proces de fapt și cât de mult este denaturat de teoriile care îl fac atât de complicat. De atunci tot ce fac este să arăt, cui este deschis, cât de simplă este această comunicare, care stă la baza valorizării, a încrederii în tine și în toată creația ta conștientă, care se manifestă prin sănătate, bani, relații și TOT ce numim viață. Avem tendința să complicăm atât de mult lucrurile pentru că ne este greu să acceptăm că de fapt este totul atât de simplu.

M-am întrebat de ce a trebuit să trec prin toate aceste experiențe, mai mult sau mai puțin plăcute și partea de Sine mi-a răspuns “ca să le poți arăta și altora, să îi înveți și pe ei, cum ai reușit să îți învingi frica”. Asta se întâmpla în urmă cu mulți ani și de atunci asta fac și sunt: o călăuză!

en_US