La baza tuturor suferințelor stă neacceptarea noastră ca întreg!
Ne afectează lipsa de iubire, de recunoaștere, de valorizare și apreciere a celor din jur, nematerializarea dorințelor și lipsurile…mai ales cele materiale sau de sănătate. Am înșirat aici aproape toată panoplia de “afecțiuni” ale umanității, lista este lungă și poate continua dar sunt convinsă că ați prins deja ideea.
Toate acestea vin din modul în care ne percepem, ca pe o jumătate de portocală, incompletă, care își caută împlinirea în exterior, în loc să vadă că celaltă jumatate se află deja acolo, lânga ea. Este necesar să ne întoarcem cu fața către jumătatea pe care nu o recunoaștem ca făcând parte din noi și să ne întregim!
Cum?
Această jumatate, în încercările ei de a fi văzută, atrage prin rezonanța vibrațională, situații de viață care se află pe același palier cu ea, oameni care manifestă aceeași energie.
Atunci când, să alegem un exemplu, nu ne simțim valoroși, este o parte din noi care suferă pentru că cei din exterior nu ne-au recunoscut valoarea. Intră în emoția pe care o simți puternic în corp, aceea senzație neplăcută de apăsare, a lipsei de valoare și întreabă-ți personalitatea care suferă, de ce este afectată, ce s-a întâmplat. Nu mă întreba cum să faci asta, căci sunt convinsă că vocea ei este atât de puternică în capul tău încât o poți auzi. Las-o să-ți povestească, cu amănunte, pune-i întrebări ajutătoare și întreab-o cum se simte și urmărește-i scenariul creat până la capăt, până când simți că ți-a spus tot. Dar te sfătuiesc să rămâi în afara poveștii, să-ți fie clar că cea care vorbește este acea jumatate de portocală care se vede doar pe ea și percepe lipsa, tu, cel care o observă, ești altcineva…
După ce o asculți, arată-i că-ți pasă, vorbește-i ca unui prieten drag, spune-i că are dreptate, o înțelegi, o RECUNOȘTI, o apreciezi și ești acolo pentru ea și că pentru tine ea este cea mai minunată, nu a greșit niciodată, doar a făcut alegeri…. Dacă nu te crede și totuși mai are nevoie de apreciere de la anumite persoane, care au declanșat criza, iubește-o, adică conectează-te la inima ta și trimite-i iubire… spune-i că cine altcineva o poate iubi mai mult decât tine care o cunoști, știi cine este și ai nevoie de ea să te însoțească în această călătorie, ca parteneră valoroasă, … vrea să te însoțească? Dacă totuși simți că mai opune rezistență, spune-i că în tine există deja toată recunoașterea și aprecierea din creație, pentru că ești întregul! Dacă tu crezi asta, ea cu siguranță va crede! Încearcă, s-ar putea să fii surprins!
După ce această energie iese, nu mai simți nevoia de recunoaștere din exterior, pentru tine nu mai contează acest aspect, pentru că te simți recunoscut de către autoritatea care contează pentru tine și ai căutat-o întrega viață …TU ÎNSUȚI!
Ca și confirmare a eliberării, poți simți o mare ușurare, în special în zona din corp în care simțeai o greutate sau o presiune anterior, poți simți, în funcție de gradul tău de senzitivitate, cum energiile îți ies prin tălpi, palme, ca niște furnicături, înțepături sau pur și simplu se declanșează un flux de energie în corpul tău și simți cum se deplasează și curge.
Poziționarea este cheia, așa îți ajuți personalitatea să privească în interior, către cealaltă jumatate, să vadă întregul. Evident că acea parte din ea care nu “suportă” privirea celui care o observă, va fi deranjată și pleacă singură către alte tărâmuri, dar mai rămâne o parte care dorește să te însoțească în această călătorie.
De ce să privim o parte din noi doar ca pe o latură negativă de care dorim să scăpăm, să ne eliberam, când o putem transforma în aliat și ne putem folosi de aceste energii în scopul pentru care le-am creat, pentru îndeplinirea misiunii noastre.
Această abordare este optimă pentru orice emoție care te tulbură, indiferent de natura ei, fii vigilent și calea către împuternicire și asumare a propriei divinități este deschisă!
În momentul în care asimilați acest mod de gândire, toată realitatea voastră începe să se schimbe, căci deveniți mai puternici, mai echilibrați, mai centrați.
Suntem parte din întreg și întregul însuși, conținem tot ceea ce au cei din exteriorul nostru, pentru că îi conținem pe toți, așa cum suntem conținuți la rândul nostru, iar atunci când avem această percepție, devenim transparenți și permitem tuturor energiilor să treacă prin noi, fără a ne simți afectați, căci cea care se simte afectată este mintea umană, limitată, care nu percepe întregul, dar acum putem să ne desprindem de această conștiință colectivă și să ne bucurăm de libertate. Libertatea de a ieși din separare și a rămâne în iubire.
Poziționarea este cheia!